Târgul Caritabil de Crăciun 2025 – colinde, emoții, speranță

S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Târgului Caritabil de Crăciun, eveniment organizat de Direcția de Asistență Socială Baia Mare, care a adus împreună comunitatea în spiritul solidarității și al sărbătorilor de iarnă. Pe parcursul lunii decembrie, în Parcul Mara din Municipiul Baia Mare, vizitatorii s-au bucurat de produse realizate cu multă migală și suflet, momente artistice, activități dedicate tuturor vârstelor, dar mai ales multe surprize.  Aici a fost locul unde în fiecare weekend colindul a adunat oameni, emoții și speranță.

În Parcul Mara, colindele au fost mai mult decât muzică. Au fost o mângâiere pentru suflet, un răgaz de liniște și o invitație la a fi mai aproape unii de alții.

În lumina Crăciunului, vocile s-au unit într-un gest de dăruire, iar fiecare acord a purtat cu el speranță, căldură și dorința de a face bine.

Vă mulțumim din suflet, tuturor participanților, pentru că ați fost alături de noi! Datorită oamenilor cu inimă mare, ca voi, suntem cu un pas mai aproape de îndeplinirea unui vis important: achiziția unei mașini speciale, adaptată persoanelor cu mobilitate redusă. Un astfel de vehicul este esențial pentru activitatea noastră.

Mulțumim din suflet, colaboratorilor, celor care au urcat pe scenă, celor care au privit, au aplaudat și au ales să fie parte din această poveste a binelui. Mulțumim tuturor celor care au susținut într-un fel sau altul demersul nostru, pentru că doar împreună putem aduce lumină, speranță și bucurie acolo unde este cea mai mare nevoie.

Mulțumim partenerilor: Asociația ASSOC, Asociația Caspev, Asociația Esperando, Asociația Oameni Darnici, Asociația Inimi Vindecate.

Sărbători binecuvântate, tuturor!!