Spectacol plin de energie și creativitate, la Centrul Rivulus

Elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” au demonstrat că talentul nu are vârstă. În cadrul activității, desfășurată vineri 11 aprilie, la Centrul Rivulus din subordinea Direcției de Asistență Socială, cei 22 de copii au urcat pe scenă și au prezentat cu mândrie pasiunile care îi reprezintă: dans, înot, baschet, robotică, desen, muzica și multe altele.

Atmosfera a fost una caldă și emoționantă, elevii fiind susținuți de părinți și bunici care au fost prezenți cu zâmbetul pe buze și aplauzele pregătite. A fost o zi memorabilă, în care fiecare copil a strălucit și a fost încurajat să-și urmeze visul!