Începuturile unei călătorii
În 2003, când Centrul Luchian își deschidea pentru prima dată porțile, am intrat și eu pentru prima dată aici: tânără absolventă de psihologie, cu emoții mari și cu dorința sinceră de a face bine. Erau începuturile serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilități, o lume încă necunoscută și plină de provocări. Echipa era tânără, la fel ca mine: psiholog, kinetoterapeut, logoped, educatori, asistent social, infirmieri, bucătar și administrator — toți la început de drum, dar uniți de aceeași dorință: să ajutăm.
Primii pași și încrederea câștigată
La început, părinții veneau cu teamă. Ne priveau cu neîncredere, poate pentru că eram tinere, fără prea multă experiență. Mulți rămâneau ore întregi pe coridor, încercând să-și facă curaj, să vadă cum ne apropiem de copii, cum lucrăm cu ei. Apoi, încetul cu încetul, au început să aibă încredere. Au apărut primele progrese, primele zâmbete, primele povești care ne-au legat pentru totdeauna.
Anii care m-au format
Anii au trecut, iar eu am crescut odată cu centrul. Am devenit coordonator, am participat la proiecte, am văzut cum echipa se formează și se consolidează, cum serviciile se dezvoltă și cum, din fiecare pas mic, se naște o schimbare mare. Am trăit momente grele și momente de bucurie, am cunoscut părinți care au devenit prieteni și copii care m-au învățat mai mult decât toate cărțile de psihologie la un loc.
O clipă care mi-a schimbat perspectiva
Îmi amintesc un moment pe care nu-l voi uita niciodată: după ani de muncă și terapie, un tânăr a spus pentru prima dată „mama”. Era deja adolescent, iar mama lui a venit a doua zi cu lacrimi în ochi, spunând că este cea mai fericită zi din viața ei. Atunci am înțeles, cu adevărat, că bucuria noastră stă în lucrurile mici. Acele lucruri care schimbă totul.
Viața de mamă și lecțiile primite de la copii
În 2005 am devenit mamă. S-a născut Iulia, fetița mea, care astăzi are 20 de ani și este studentă. Poate nu întâmplător a ales o facultate în care știința se împletește cu grija față de oameni. A ales cu sufletul, așa cum am ales și eu cândva. Crescând împreună cu copiii de la centru, am învățat să fiu o mamă mai blândă, mai atentă și mai recunoscătoare. Ei m-au învățat răbdarea, empatia și puterea de a o lua de la capăt în fiecare zi.
O familie numită Luchian
Fiecare caz nou este o provocare, uneori profesională, alteori umană. Sunt fa-milii care vin cu povești grele, cu lacrimi, cu temeri. În astfel de momente, munca în echipă devine esențială. La Luchian, nu suntem doar colegi. Suntem o familie care caută soluții împreună, care se sprijină și care crede, până la capăt, că orice progres, oricât de mic, merită sărbătorit. Centrul Luchian nu este doar locul unde lucrez. Este locul unde am crescut, unde am învățat, unde am râs și am plâns. Este locul unde am înțeles cu adevărat ce înseamnă să fii om.
O parte din mine va rămâne mereu aici
Nu știu unde mă vor duce pașii mei în viitor. Viața are felul ei de a ne așeza în locuri neașteptate, dar un lucru știu sigur: o parte din mine va rămâne mereu aici, la Luchian. Pentru că, în fiecare colț al acestui centru, se află o amintire, o poveste și un strop din sufletul meu.
Despre sinceritate și esența umană
Toată lumea mă întreabă dacă nu este greu să lucrez aici. Eu răspund mereu că nu, deoarece sunt înconjurată, zi de zi, de oameni sinceri. Copiii noștri nu poartă măști. Dacă sunt supărați, îți arată: plâng, strigă, îți întorc spatele. La fel cum îți arată și dacă sunt fericiți: printr-un zâmbet, o privire sau o simplă atingere. Într-o lume în care tot mai mulți oameni își ascund emoțiile, ei trăiesc totul curat și adevărat. Poate de aceea, aici, la Luchian, simt mereu că sunt mai aproape de esența umană, de ceea ce înseamnă, cu adevărat, sinceritatea.
Mulțumiri
De la începuturile Centrului Luchian, din anul 2003 și până astăzi, drumul nostru a fost parcurs alături de oameni minunați. Lor le datorez recunoștință și gând bun, colegilor care, de-a lungul anilor, au fost parte din povestea centrului: infirmieri, bucătari, educatori, psihologi, kinetoterapeuți, asistenți sociali și toți cei care, prin munca și sufletul lor, au făcut posibilă fiecare zi aici. Unii dintre ei s-au pensionat, alții și-au continuat drumul în cadrul altor servicii sociale, la Centrul Phoenix, la Cantina Socială sau alte centre din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, acolo unde au dus mai departe ceea ce am construit împreună. Sunt oameni care au influențat nu doar evoluția centrului, ci și parcursul meu personal, prin devotament, prin exemplu și prin prietenia lor. Pentru toți acești oameni care au fost, pentru cei care sunt și pentru cei care vor veni, rămâne aceeași recunoștință: pentru dedicare, pentru răbdare și pentru tot binele adus copiilor și tinerilor din Centrul Luchian. #EusuntLuchian
Crina Andreea Sava, coordonator Centrul Luchian
