Un eveniment de excepție, organizat cu sprijinul cadrelor medicale din Baia Mare și Cluj, care a adus laolaltă profesioniști dedicați, informații esențiale și o atmosferă prietenoasă. Am oferit părinților atât noțiuni practice, cât și un plus de încredere în a face față provocărilor legate de sănătatea și dezvoltarea copiilor.
În deschidere, doamna Alexandra Onicaș, medic rezident în medicina de urgență, a vorbit despre gestionarea situațiilor critice: lovituri, căzături, arsuri şi aspirație de corp străin. A urmat doamna Teodora Cătinaș, medic specialist pediatru și Consultant IBCLC, care a oferit perspective valoroase privind alăptarea. De asemenea, Teodora Daniela Petruș, Doula Postpartum, a prezentat metode de îngrijire zilnică, băița și metode privind identificarea și calmarea plânsului bebelușilor, pentru ca părinții să-și creeze o rutină liniștitoare și eficientă.
Doamna Amanda Stoicescu, medic primar ORL, a demonstrat cum poate fi curățat corect și rapid nasul copilului, în timp ce doamna doctor Hotea Luciana, medic primar pediatru, a abordat cu claritate subiectul infecțiilor și care sunt metodele de susținere a imunității copiilor. În încheiere, doamna doctor Tibil Adriana, medic primar pediatru, a detaliat aspectele legate de febră: ce rol are, cum se gestionează și când trebuie intervenit.
Direcția de Asistență Socială Baia Mare a facilitat accesul a 40 de persoane din medii defavorizate, oferindu-le șansa de a beneficia de toate aceste informații valoroase. Ca orice eveniment cu adevărat special, am organizat și o tombolă generoasă, cu vouchere valorice din partea Farmaciilor Someșan, vouchere cu produse și cadouri oferite de parteneri ai evenimentului.
Fiecare participant a plecat acasă cu o sacoșă plină de articole de înaltă calitate, suplimente, vitamine și produse de igienă şi îngrijire pentru copii și părinți.
A fost o conferință complexă și valoroasă, care a transformat grija și neliniștea părinților în încredere, siguranță și echilibru în viața de zi cu zi!