Carmen a ajuns pentru prima dată la Centrul Luchian pe când avea paisprezece ani. Venise după o intervenție chirurgicală foarte grea, o operație pe coloană, făcută la București. Diagnosticul era complicat, iar pentru noi, ca părinți, perioada aceea a fost una dintre cele mai grele din viață. Când am venit prima dată la Centru, simțeam teamă și speranță deopotrivă, dar am găsit aici oameni care au știut să ne înțeleagă și să o primească pe Carmen cu toată căldura.
Carmen se deplasează cu ajutorul unui cadru. Este însă un copil extrem de independent: mănâncă singură, merge la toaletă, vorbește frumos, citește și scrie cu o claritate care te impresionează. Are o voce blândă, vorbește încet, cu grijă, și întotdeauna cu respect. Îi place să cânte la orgă, are un talent aparte și o sensibilitate care se simte în tot ceea ce face. Desenează cu o atenție uimitoare, pictează, scrie poezii scurte și de fiecare dată pune în culori sau în note ceea ce simte.
Carmen este un copil cochet. Îi plac brățările, hainele colorate, îi place să fie aranjată și să fie complimentată pentru bluzele ei frumoase.
Îi place să fie între copii, să povestească, să râdă, să cânte împreună cu ei. Are o soră mai mică, Iulia, pe care o iubește foarte mult și despre care vorbește adesea cu mândrie. Are și zile mai grele. Atât acasă, cât și la centru, uneori plânge sau se supără dintr-un cuvânt spus prea tare, dintr-o vorbă care i se pare nepotrivită. Atunci se închide în ea și are nevoie doar de puțin timp și de o mână caldă pe umăr ca să se liniștească. Sunt momente care trec repede, pentru că dincolo de ele e un copil luminos, bun și atent la tot ce se întâmplă în jurul ei.
În toate desenele ei apare mereu aceeași dorință: să meargă. Este visul ei cel mai mare. Știe că, din cauza diagnosticului — paraplegie flască — acest lucru nu va fi posibil, dar continuă să viseze. Spune mereu că cel mai mult și-ar dori să vadă marea. Nu a fost niciodată la mare, dar vorbește despre ea cu emoție, ca despre un loc magic, cu valuri care cântă și miros de libertate. Pentru mine, ca mamă, Carmen este un dar. A trecut prin încercări grele, dar a rămas senină, luminoasă, plină de vise și speranță, iar visul ei, de a vedea marea, rămâne și visul meu. Poate într-o zi îl vom împlini împreună.
Îi plac excursiile, ieșirile în familie și momentele petrecute împreună cu cei dragi. Când mergem toata familia, noi părinții și sora ei Iulia la apă termală ori la o plimbare, revine mereu plină de bucurie și povestește cu entuziasm fiecare detaliu. Pentru Carmen, aceste clipe sunt adevărate sărbători ale sufletului, iar dorința ei cea mai mare este să ia parte cât mai des la astfel de întâlniri cu familia.
Fiecare vis al lui Carmen e o lecție despre curaj și despre frumusețea vieții trăite cu seninătate. #Eusunt Luchian
Ramona Pop
