Noi, mamele lor, le spunem mereu că nu trebuie să fii legat prin sânge ca să fii frate. Andrei și Adrian sunt dovada vie că prietenia adevărată se naște din suflet. S-au cunoscut când aveau doi ani, în cadrul programelor de recuperare și de atunci sunt nedespărțiți. Oriunde merge unul, e și celălalt.
Andrei, băiatul meu, are părul blond, ochii albaștri și un zâmbet care topește orice tristețe. E glumeț, iubitor, pus mereu pe șotii și are o bucurie molipsitoare atunci când e în jurul oamenilor. Îi place să danseze, să asculte muzică și, mai ales, îi plac cartofii prăjiți — arma mea secretă pentru zilele când nu vrea să intre în sala de kinetoterapie.
Adrian, băiatul Dalidei, este brunet, cu ochi căprui și o privire caldă. Îi place să fie aproape de Andrei, să râdă, să glumească și să împartă momente simple, dar pline de sens. Dacă Andrei nu vrea să facă exercițiile, nici Adrian nu le mai face.
Dacă Andrei se oprește pe hol și el rămâne acolo, lângă el. E felul lor de a spune că sunt o echipă – și nu doar o echipă, ci o familie.
Dalida e mama care reușește să împartă timpul între oraș și sat, între școală, familie și bucuria de a fi bunică. Nepoțica ei este lumina ochilor ei – micuța care o face să râdă din toată inima, chiar și în zilele obosite. Iar eu, Irina, am învățat că viața poate fi necruțătoare, dar și plină de motive de a merge mai departe. Am pierdut un copil și am cunoscut durerea cea mai grea pentru o mamă. Am avut și eu luptele mele cu boala, dar Andrei a fost mereu rațiunea mea de a continua. Zâmbetul lui mi-a fost leac și putere.
Zilele noastre nu sunt niciodată ușoare. Fiecare dimineață începe cu drumul la școală, la terapie, la plimbare. Fiecare zi e un program întreg de răbdare, încredere și iubire. Dar Andrei și Adrian ne-au învățat că bucuria se găsește în cele mai mici lucruri — un zâmbet, o glumă, o privire senină.
Centrul Luchian este pentru noi o gură de oxigen. Un loc unde băieții noștri se simt în siguranță, unde pot râde, învăța și evolua. De fiecare dată când primim o invitație la o activitate comună, suntem primele care spunem „da”. Pentru noi, întâlnirile de la centru înseamnă prietenii, încredere și amintiri care ne dau putere.
Cele mai frumoase dintre ele sunt cele create în cadrul programului SOFIT, realizat de Centrul Luchian în colaborare cu Special Olympics România. Participarea la Jocurile Naționale Special Olympics din Oradea a fost o experiență de neuitat atât pentru băieți cât și pentru noi. Am trăit emoția, mândria, bucuria curată de a-i vedea reușind.
De atunci, legătura cu Centrul a rămas una vie, frumoasă. Chiar dacă Andrei nu mai e zilnic acolo, continuăm să colaborăm, iar atât el, cât și Adrian lucrează acum cu noua kinetoterapeută, Iulia, care le-a câștigat repede încrederea și le continuă drumul în programul SOFIT.
Pentru noi, mamele lor, fiecare zi alături de băieți este o lecție despre iubire, răbdare și prietenie. Am învățat să nu mai numărăm dificultățile, ci zâmbetele. Să nu ne plângem de drum, ci să ne bucurăm de pașii făcuți împreună.
Andrei și Adrian nu sunt doar doi tineri speciali. Ei sunt dovada că, atunci când dragostea e sinceră, legăturile de suflet pot fi mai puternice decât orice legătură de sânge.
Irina Florian
