L-am primit pe Vasi într-o iarnă, chiar înainte de Crăciun, în anul 2002. Avea puțin peste trei ani și jumătate. Era mic, firav și foarte bolnăvior. Nu stătea în picioare, nu mergea și nu vorbea aproape deloc. Se întorcea doar de pe o parte pe alta și scotea câteva sunete neînțelese. Țin minte că, atunci când l-am văzut prima dată, am simțit o milă adâncă și o dragoste care m-au cuprins deodată. Atunci am știut că va rămâne la noi.
Deși eram asistent maternal și aveam deja trei copii ai mei, două fete și un băiat, el a devenit de atunci al patrulea copil al nostru. Casa s-a umplut cu altfel de emoții, de grijă, de speranță. Cu răbdare și multă dragoste, am început să-l învățăm totul de la zero: să mestece, să stea în picioare, să facă primii pași.
În următorul an, în 2003, s-a deschis Centrul Luchian. Am simțit că e o binecuvântare. Vasi a început terapia acolo, kinetoterapie, activități educative, logopedie și, zi după zi, s-a schimbat sub ochii noștri. A început să meargă cu mai multa siguranță pe picioarele lui, să țină creionul, să facă puzzle-uri, să recunoască forme și culori. A învățat să vorbească, să comunice, să se bucure. Cu sprijinul Centrului și al familiei, a fost mai târziu școlarizat în cadrul grupei speciale de la Luchian, apoi la Școala Specială, unde și-a terminat studiile.
Astăzi, Vasi este un tânăr care face parte din familia noastră cu totul. Nu pot să-mi imaginez viața fără el. A crescut alături de copiii mei, a fost cu noi la toate mesele de sărbători, la nunți, la botezuri, la toate momentele importante.
Copiii mei s-au căsătorit între timp, au la rândul lor copii, iar Vasi e prezent mereu, râde, glumește, întreabă, povestește. Are o energie care umple casa. Uneori ne ia pe toți la întrebări, ne face să râdem cu lacrimi și nu se sfiește să vorbească nici cu musafirii. Îl știu toți cei care vin la centru: e haios, curios și plin de viață.
Sigur, mai are și momente mai dificile, are nevoie de tratament și de îngrijire constantă, dar pentru noi el este un dar. Un dar primit atunci, înainte de Crăciun, și păstrat cu drag până azi. Pentru familia noastră, Vasi nu este „copilul din sistemul de protecție”. Este copilul nostru. Pentru Centrul Luchian, el este bucuria care nu se stinge niciodată. #EusuntLuchian
Kis Iuhasz
